Suflet omenesc, cum să cântăresc
Cumpenele tale, luna bate-n cale
Holde întregi de flori, ca-n zeci de ori
Toate căpătară chip la fel spre seară
Iar tu cânţi, senin, primăveri ce vin
Tu mai mult slăveşti numai ce-ţi doreşti
Roadele culese ţi le uiţi pe mese
Doar un curcubeu îţi doreşti mereu
Cum le aşează acuma peste toată bruma
Să ia din nou foc toate dintr-un loc
E-un gest îndrăzneţ ca în prag de-ngheţ
Prin frunza ce cade să străvezi spre roade
|
|