Îţi lucrezi un fluier de pământ
Şi îl arzi în dragoste să-nvie
Toţi cei care astăzi nu mai sunt
Decât vers înalt de ciocârlie
Când mireasmă pâinii vrei să-i dai
Scoţi o humă grea, nemuritoare
De sub leagăn, din adânc de plai
Pentru ţestul copt întâi la soare
Zările mai limpezi se rotesc
Pe câmpii să-ti rotunjeşti ulciorul
Chip de lut şi suflet omenesc
Setea scade şi sporeşte dorul
Sânge cald de zori şi de amiezi
Întăreşte brazdele fertile
Ca în ziduri proaspăt să-l aşezi
Şi să-ţi numeri nopţile în zile
Sufletul în fluier mi-l frământ
Picurând un tril de apă vie
Pe această floare de pământ
Pe-acest izvor de ciocârlie
|
|
